Rețete #mihaigateste

Pâine de duminică dimineață

Weekendurile noastre miros fix a pâinea asta. Pentru că e gata de băgat în cuptor în 15 minute și aluatul se face fără frământare, Mihai o pregătește de obicei în diminețile leneșe de weekend. Până el o încropește, eu îmi fac cafeaua și fugim înapoi sub plapumă pentru încă o oră, până e gata. Casa miroase toată a pâine caldă și pâinea în sine e o mi-nu-nă-ți-e. Rețeta e de la all-mighty Jamie Oliver.

– Miruna

Ingrediente:

  • 250 g făină integrală
  • 100 g făină albă
  • 50 g fulgi de ovăz
  • 1 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1 linguriță sare
  • 1 linguriță zahăr
  • 1 ou
  • 1 sticlă de lapte bătut (330 g)

Ustensile necesare:

  • tavă copt
  • hârtie copt
  • cântar
  • castron

Aluatul se pregătește în maxim 15 minute, cam cât îi ia cuptorului să se încingă la 190 de grade. Se amestecă făina integrală, făina albă, fulgii de ovăz, sarea, bicarbonatul și zahărul într-un castron și se face o gaură în centru.

Într-un castron se amestecă oul cu laptele bătut.  Astea doua se adaugă peste ingredientele uscate și se  amestecă cu o furculiță până rezultă un aluat moale, umed și omogen.

Tava se acoperă cu hârtie de copt.

Ca sa manevrezi ușor aluatul lipicios, se ung mâinile cu puțin ulei, se formează o bilă din aluat și se așază în tavă. Se aplatizeaza până rezultă un disc cu înălțimea de 6-8 cm, se  face o cruce la suprafață cu un cuțit și se bagă în cuptorul încins.  După 55-60 de minute se scoate, se transferă pe un grilaj să se răcească (15-20 de minute) și se mănâncă cu poftă și cu un unt bun.

#CraciunulMeritaLurpak și o pâine bună 🙂

1

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s