Rețete #mihaigateste

Pizza casei – cu busuioc, dovlecel și chorizo

Pizza asta a devenit pizza casei pentru că, după ce am descoperit rețeta ei, Mihai a făcut-o aproape exclusiv. Avem multe relații de-astea monogame cu mâncarea, în care descoperim ceva ce ne place mult și nu ne mai interesează altă rețetă din categorie- e aceeași situație cu pâinea de duminică dimineață, de exemplu, cu vinurile care ne plac sau unul cu celălalt *insert-inimioare-here* 😊

Rețeta este de la Jamie Oliver și mai jos Mihai explică cum o face.

– Miruna

WhatsApp Image 2018-08-19 at 14.48.49

INGREDIENTE (pentru 4 pizza)

Pentru aluat:

  • 400 g făină
  • 100 g griș
  • 1/2 linguriță rasă de sare
  • 1 plic de drojdie uscată (7g)
  • 1/2 lingură zahăr
  • 330 ml apă

Pentru sos:

  • 1 ceapă mică
  • 2-4 căței de usturoi
  • câteva frunze de busuioc
  • 1 conservă de roșii decojite
  • ulei de măsline
  • unt
  • sare
  • piper
  • zahăr

Pentru topping:

  • 1 dovlecel mediu
  • 375-400 g mozzarela
  • frunze de busuioc
  • salam chorizo

Ustensile necesare:

  • tavă
  • hârtie de copt/folie aluminiu
  • cântar
  • castron

WhatsApp Image 2018-08-19 at 14.48.51

FAZA 1: ALUATUL

Mai întâi am amestecat zahărul în apă călduță și am adăugat drojdia; le-am amestecat bine și le-am lăsat câteva minute până am pregătit restul ingredientelor.

Am amestecat făina cu grișul și cu sarea într-un castron și am făcut o gaură în centru, în care am adăugat amestecul de apă, drojdie și zahăr. Am amestecat cu o furculiță până ce compoziția s-a omogenizat, apoi am început să frământ aluatul cu mâna în castron. După ce s-a omogenizat, am mutat aluatul pe suprafața de lucru și l-am frământat aproximativ 10 minute, adăugând făină când/dacă a fost nevoie, până a devenit fin și omogen. L-am lăsat să crească în castron, acoperit, până am făcut sosul de roșii.

pizza3

FAZA 2: SOSUL

Am început prin a toca ceapa și usturoiul și le-am pus într-o cratiță cu puțin ulei de măsline (2 linguri) și puțin unt (1 linguriță) și le-am ținut pe foc până ceapa și usturoiul s-au înmuiat. Apoi am adăugat frunzele de busuioc, le-am ținut puțin pe foc și am adăugat conserva de roșii, puțină sare, piper și un praf de zahăr.

ww.jpg

Am zdrobit roșiile cu ligura de lemn și am ținut compoziția pe foc 12-15 minute până s-a transformat într-un sos omogen și gustos. Am adăugat sare și piper după gust. După ce sosul a fost gata, l-am transformat în pastă cu un blender de mână.

Sosul obținut e suficient pentru 4 blaturi de pizza- și e atât de bun încât poate fi folosit și ca extra-topping pentru doritori 😉

FAZA 3: THE MEETING

După ce aluatul a dospit, l-am scos din castron și l-am împărțit în 4 bucăți egale. Când fac 4 pizze, le pun la cuptor în 2 ture (stau doar 10 minute în cuptor, deci nu se răcește prima tură până e gata și a doua).

Am rulat două foi de pizza cu o grosime de 4-5 mm. Am așezat cele 2 foi în tăvi tapetate în prealabil cu foaie de copt/folie de aluminiu, unse cu puțin ulei de masline și stropite cu griș.

pizza4

Le-am lăsat în tăvi 15-20 de minute și am încins cuptorul la 250 grade (cu convecție, dacă coci două pizza într-o tură).

După ce au trecut 15 minute, am întins și celealte două foi de pizza și le-am pus pe foaie de copt/folie de aluminiu.

aluat cu logo 8

Am acoperit primele 2 foi de pizza (cele pe care le bag cuptor în prima tură) cu sos de roșii, apoi am așezat deasupra feliile de dovlecel (2-3 mm grosime), frunze de busuioc, iar apoi feliile de salam urmate de bucăți de mozzarela în locurile rămase libere.

Am stropit puțin ulei de măsline deasupra și am presarat puțină sare și piper.

De copt le-am copt 8-10 minute în cuptorul încins în prealabil. Cât timp a fost gata prima tură, am adăugat topping-urile pe a doua.

Săptămâna asta am fost acasă-n Petroșani și am testat-o și în cuptorul de lemn. Parcă a ieșit și mai bună.

020cuptor.jpg

20pizza cuptor

pizza1

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s