Despre
Eu gătesc și soția mea Miruna face fotografiile 😁
Tot ce pregătesc ajunge, din 2017, și pe Instagram, unde arăt toate rețetele pe care le testez, procesul și rezultatul final. Cel mai des gătesc rețete de la Nigella Lawson, Yotam Ottolenghi, Diana Henry, Jamie Oliver sau de pe BBC Good Food. Am mai multe surse, dar cred că cele preferate astea sunt.
Doar dacă nu găsesc o rețetă anume mă apuc să experimentez în bucătărie și să scriu eu una. Pe astea le găsești în categoria Rețetele mele.
Rețetele testate sunt strânse în categoria cu același nume de pe site. Acolo vei găsi procesul de making of (care este de fapt Story-ul publicat pe Instagram în ziua în care am testat-o), link-ul de la rețeta folosită, în care găsești rețeta în format text cu toate ingredientele, și fotografia cu rezultatul final.
Pe blog povestim… cam tot despre mâncare 🙈 cel mai des despre locuri bune de mâncat.
Nici unul dintre noi nu lucrează în domeniul culinar, doar ne bucurăm de el în timpul liber 😁 eu am un job full-time în domeniul educației, iar Miruna lucrează în publicitate. Dar cumva mâncarea ne-a adus împreună acum 8 ani de zile și cel mai mult ne place să stăm împreună în bucătărie și împreună la masă. Iar de ceva timp în bucătăria noastră mică încap mai mulți oameni la fel de entuziasmați de mâncare 😊