Cum ne-am pregătit pentru viața cu un cățel – câteva resurse utile

De o lună și ceva, la noi acasă nu mai scârțâim doar noi 2 parchetul, îl mai scârțâie și cățelul nostru, Artu. L-am mai arătat prin Story de câteva ori, dar n-am povestit pe larg cum a ajuns la noi, c-am zis să apucăm să ne acomodăm cu toții și să tragem câteva concluzii, să vedem ce lucrușoare utile îți putem lăsa la pachet odată cu povestea lui – așa că asta facem azi, îți lăsăm resursele pe care le-am folosit ca să ne facem perioada asta de acomodare mai ușoară; și pentru noi, și  pentru creaturica după care ne topim în fiecare zi. 

P.S. Dacă vrei să sari peste poveste, găsești resursele în ultima parte, la cum ne-am pregătit.

Povestea

Artu e cățelul care a fost inițial al surorii mele. Ea s-a mutat în satul bunicului nostru după terminarea facultății, ca să lucreze ca medic veterinar acolo, și, la puțin timp după ce s-a relocat, l-a găsit pe Arthur (noi i-am scurtat numele la îndemnul dresorului cu care ne-am consultat înainte să ajungă la noi). Era această chestie mică când a ajuns la ea:

E metis, pe jumătate ciobanesc carpatin, și acum are 1 an și 8 luni. Eu l-am cunoscut când avea vreo 4 luni, l-am luat cu mine la alergat și m-am minunat de cât de cooperant și simpatic poate să fie.

Ca și context general, nici eu și nici Mihai nu ne-am dorit vreodată cățel, nici când eram mici. Eu am vrut pisică la un moment dat, dar întotdeauna m-am gândit că trebuie să-mi sacrific casa pentru asta și casa e sanctuarul meu de bine, de-aici mă încarc și aici e universul meu preferat (am văzut acum că nu e cazul). Dorința nu s-a schimbat nici după ce l-am cunoscut pe Artu, tot nu-mi doream câine la modul general, dar pe câinele ăsta l-aș fi luat oricând la mine. I-am și zis surorii mele că, dacă vreodată n-o să poată avea grijă de el, îl iau (după ce l-am pus și pe Mihai să-mi promită într-o seară că facem asta – a promis, săracul, că era sigur că nu va fi cazul; bine, pe atunci și eu eram sigură că n-o să se întâmple 🙈)

Asta se întâmpla prin toamnă, după o vară în care am stat mai mult cu el amândoi, că am petrecut luna de vilegiatură de la țară. Ne-am lipit așa de repede de el și pentru că e foarte pe filmul nostru el – stătea lângă noi cât Mihai gătea, dormita acolo liniștit, ieșea entuziasmat la plimbare în pădure (inclusiv în lesă, pe unde știam noi că mai apar câini). N-a fost dragoste la primul cățel, ci mai mult ca la prieteni într-un fel – cunoști pe cineva și vezi că ai lucruri în comun și că ți-ar plăcea să petreci și mai mult timp împreună. 

Prin noiembrie sora mea a luat decizia să se mute de la sat înapoi în oraș, la apartament, pentru o schimbare de job a soțului și, cum are deja 2 pisici și un bebeluș pe drum, Artu urma să rămână la socrul ei. Ar fi fost cu siguranță la fel de iubit și acolo, dar ar fi petrecut cea mai mare parte din timp în lanț, pentru că socrul surorii mele e la serviciu toată ziua și cățelul avea obiceiul să iasă din curte când era lăsat singur (casa e  chiar la șosea). Însă nu a fost deloc un gest altruist – când m-a întrebat dacă vrem să-l luăm, m-am bucurat pentru mine în primul rând.

Cum ne-am adaptat

A ajuns la noi chiar înainte de Crăciun și am avut cele 2 săptămâni de concediu care au fost foarte bine venite pentru acomodare. Au fost multe lucruri noi și muncim în continuare să ne înțelegem unul altuia limbajul, dar cred că după 3 săptămâni am simțit că ne-am intrat cu adevărat în rutină. Partea bună e că ei și răspund  bine la rutină și la consecvență – a învățat repede că nimic interesant pentru el nu se întâmplă înainte de 8 (chiar dacă mă trezeam mai devreme, nu mă dădeam jos din pat și în 3 zile s-a prins că nu-l ajută să se agite), în vreo săptămână a învățat și că, atunci când venim de la plimbare, n-are nicio șansă să treacă mai departe de hol până nu-i spăl lăbuțele și tot așa.

Ce a contat iarăși pentru noi personal e că nu am avut mari provocări cu el acasă: n-a făcut deloc în casă (deși mă temeam de asta, venind de la curte), n-a ros nimic, înțelege foarte repede că nu are voie să facă ceva, nu vine la mâncarea noastră fără să fie chemat (aici e meritul foștilor stăpâni, că nu i-au dat niciodată mâncare cât timp ei erau la masă). La plimbări e încă cu provocări, pentru că are zile în care mai trage în lesă, e încă speriat de ceilalți câini și tinde să fugă de ei sau spre ei, dar cu multă multă răbdare le rezolvăm și pe-astea. Peste tot se vede progres și e frumos sentimentul ăsta pentru noi toți. Oricum, mă ține foarte în contact cu teama mea de disconfort și cu teama legată de lipsa controlului – mi-a scos la iveală multe chestii la care am de lucru eu cu mine.

Momentan lucrez la problema cu ceilalți câinii și pe tolerat botnița, ca să-l putem plimba  cu noi în tren și autobuz – am progresat, acum vrea să și-o dea jos doar de 3 ori în 30 de minute 😅 Dar are la activ multe frici învinse: de mașini, de ambulanțe, de tramvai, de intersecții, de oaspeți, de scări și de lift (cu multe repetări și multe recompense). Încet și cu răbdare.

Las și perspectiva mea, de pe baricada cealaltă, pentru că eu nu am fost fanul sosirii unui cățel în apartament – a se citi că am fost împotrivă. Din motivele clasice: spațiu, deranj, miros, bătaie de cap. Și, așa cum spunea și Miruna, de când mă știu nu am vrut neapărat vreun animal de companie. 

Dar, trebuie să recunosc că experiența s-a dovedit mult mai ușoară. Artu zace mai toată ziua pe lângă tine, nu a ros sau spart nimic de când a ajuns aici și ocupă mai puțin spațiu decât credeam. Iar mirosul l-am rezolvat cu mâncarea lui și cu „băi” periodice cu șampon uscat și spălat pe dinți. Dar cel mai mult a ajutat pentru acomodarea mea, ca om care nu a vrut cățel în casă, faptul că Miruna a preluat cele mai multe sarcini în îngrijirea lui și că și el este destul de „low maintenance”. Și da, și că e foarte simpatic 🙂

P.S. Noi am și agreat să avem o perioadă de test de 1 săptămână, înainte să luăm decizia finală, ca să vedem cum ne întelegem cu toții – și asta cred că a ajutat mult procesul de acomodare și a mai luat din presiune.

P.S. Am postat aici un rezumat video al primei luni cu Artu.

Cum ne-am pregătit

CĂRȚILE

Ca pentru orice problemă sau provocare, m-am pregătit cum mă pregătesc de fiecare dată: cu muuuultă documentare – cât să-mi păcălesc un pic creierașul că am control asupra situației 🙈 Îți las mai jos ce cărți am citit și cum mi-a fost de folos fiecare:

Inside of a Dog: What Dogs See, Smell, and Know – Alexandra Horowitz
Aici e explicat fix ce zice titlul: ce e în mintea câinelui și de ce face unele chestii pe care le face, cum văd ei lumea, cum gândesc – de la faptul că văd doar culorile x,y,z la faptul că tind să caște dacă sunt stresați etc. Mi se pare o carte tehnică foarte bună mai ales pentru cine nu știe mai nimic despre câini – eu în situația asta eram, posibil ca oamenii care sunt interesați de câini în general, sau și-au dorit vreodată câine, să mai știe câte ceva din ce explică ea acolo, eu nu știam nimic-nimic. Dar e valoroasă și pentru porțiunea de antropomorfizare, în care explică cât de multe trăsături umane le atribuim în mod greșit cățeilor și de ce sunt dezavantajați din motivul ăsta (pentru că ne așteptăm să facă lucruri pe care nu le pot face).

Don’t shoot the dog – the new art of teaching and training – Karen Pryor
Asta mi s-a părut cea mai interesantă dintre toate, am și povestit un pic de ea pe-aici când o citeam, e o lectură plăcută și dacă nu ești neapărat interesat de educarea vreunui animal. Autoarea e dresoare de delfini, câini, găini și cam orice. Explică frumos de ce funcționează bine recompensarea comportamentului dorit, fără pedepsirea comportamentului nedorit; și la oameni, și la animale.

The Dog Aggression Workbook – James O’Heare
Cartea asta e necesară doar pentru reactivitate/agresiune/frică – pe mine m-a ajutat să-mi dau seama că el trăgea la căței nu ca să facă pe grozavul, ci de frică. Explică de ce sunt cățeii agresivi, cum să îți dai seama dacă agresivitatea maschează frică și cum să îi schimbi asocierile care îi provoacă frică. Încă aplic din ea lecția asta despre asociere – de fiecare dată când vede un cățel de care ar tinde să se sperie, îi dau ceva bun ca să îi înlocuiesc treptat asocierea asta de câine străin=pericol. Vedem dacă funcționează în final, până acum am văzut progrese bune, dar mai avem până departe.

The Culture Clash: A Revolutionary New Way of Understanding the Relationship Between Humans and Domestic Dogs – Jean Donaldson
Pe asta n-am terminat-o, o ascult în timpul plimbărilor (aici e varianta audio). E mai directă un pic față de celelalte, spune tot așa, de ce face câinele x, cum să-l ajuți să facă y, dar fără exemple și studii ca la celelalte. Se axează mult și ea pe antropomorfizarea asta pe care o facem și pe ce avem de făcut în diverse situații tipice interacțiunii cu câinele.

Cum să crești un câine în apartament – Otsmane Sandrine 
Asta e mai degrabă o broșură, o introducere la viața cu cățelul în apartament. Are și câteva informații utile, foarte pe scurt redate, dar am dat și de câteva informații care se bat cap în cap cu ce-am citit în celelalte cărți de psihologie canină. Sincer, n-aș cumpăra-o iar, dar, dacă ai de unde s-o împrumuți sau o găsești foarte ieftină, poți s-o citești.

PODCASTURI, CLIPURI ETC.

Discuția asta dintre Tim Feriss și Susan Garett mi-a fost foarte folositoare, mai ales sfatul “it’s a crowded bar, you should tip with twenties”, te las să-l descoperi acolo. După ce am ascultat-o aici, am început să ascult mai multe podcasturi de-ale ei de pe canalui de Youtube, DogsThat. Are acolo informații pentru orice provocare, eu am pus în aplicare cu succes indicațiile ei pentru obișnuirea cu botnița și câte ceva din crate training. Și episodul ăsta cu anxietatea de separare mi s-a părut util. Abia aștept să-l pun în aplicare și pe ăsta cu ieșitul la restaurant. 

Aici sunt adunate toate episoadele, sunt structurate pe fiecare problemă posibilă.

ALTE RESURSE

Ți-am pus aici notițele mele pentru strategia din prima săptămână – le-am făcut pe baza unei consultații online cu Petre Roman de la AwpOradea.ro. Nu am aplicat tot ce e acolo pentru că multe dintre problemele pentru care mă pregătisem nu le-am avut cu el (n-a făcut pipi în casă,  n-a ros nimic). Pe altele nu le-am aplicat că nu mi s-a părut că se potrivesc cu relația noastră, însă toate mi-au fost utile în proces; recomand cu încredere o consultație cu el, pe situația specifică pe care o ai cu animăluțul. 

Voiam inițial să recomand și câteva conturi de Tik Tok și Instagram pe care le-am mai urmărit pentru behavioral training, dar nu-mi dau seama cât de bine mi-au făcut până la urmă. Informația e bună, dar eu ajunsesem la un moment dat să aplic mai multe metode o dată, să mă bulverseze și să mă aglomereze, așa că acum merg doar pe ce am găsit prin cărțile de mai sus și pe ce zice madam Susan Garett. Baza la noi sunt recompensele și, în general, recompensarea comportamentului dorit cu chestii bune și afecțiune și ignorarea comportamentului nedorit. Și repetat-repetat-repetat-încercat-să-nu-foarte-frustrat-frustrat-frustrat. 

Apropo de recompense, acasă îi pregătesc doar 3 lucruri: piept de pui la grătar, fără sare și fără nimic, tăiat cuburi (astea sunt my twenties), chifteluțe de linte după rețeta asta a lui Mihai (dar doar din linte, ou & pesmet și făcute cât mai mici), mazăre fiartă și măr. I-am mai luat și diverse recompense din comerț, îi plac toate.

Pentru tot ce ține de hrană și îngrijire iau infomații de la sora mea. Cum e medic veterinar și îi știe tot istoricul, partea asta e foarte comodă. Are și farmacie veterinară de unde pot comanda tot ce am nevoie în funcție de ce-mi recomandă ea, așa că n-am făcut deloc documentare pe partea asta. Îți las site-ul farmaciei, dacă ți-e de folos, tot ce aduce acolo e de calitate bună și câteva produse se pot comanda și online (dar keep in mind că e business mic și termenul de livrare e un pic mai mare). Dacă vrei să-i ceri lămuriri, poți să-i scrii pe Facebook. Spune-i că te-a trimis soră-sa :)) Majoritatea lucrușoarelor nu le are listate pe site, deci chiar ar fi mai bine să îi scrii pe Facebook înainte, ca să-ți recomande special pentru nevoia/problema ta.