“Degețele” de pui și cartof dulce (diversificare)

Ingrediente

340 de g cartof dulce fiert și pisat cu furculița
260 de g piept de pui fiert și măcinat/tocat mărunt*
1 ou bătut
3 linguri de fulgi de ovăz măcinați sau făină de ovăz

*Mihai a fiert puiul cu o crenguță de cimbru proaspăt, să aibă puțină aromă.

Am pus toate ingredientele într-un bol, în ordinea din listă, am amestecat și am format „degetelele” de mai jos.

Apoi le-am pus 25 de minute la cuptor, la 180 de grade.

Aveam de gând să le întoarcem la jumătatea timpului, dar a trebuit să fugim fiecare la un copil, pentru că fetele nu leagă încă ciclurile de somn întotdeauna, așa că nu le-am mai întors – dar a fost mai bine, că au ieșit cu textura numai bună de apucat.

Dar, dacă le ții vreodată prea mult și rămân cu o crustă crocantă pe partea de jos, poți sa le înmoi prin niște lapte înainte să le dai (eu am pățit asta cu cele de somon și le-am înmuiat prin niște lapte matern înainte să le dau fetele; că ele au 7 luni și încă mănâncă doar chestii moi).

Au mâncat 2 zile din ele, iar pe cele rămase le-am mâncat eu pe post de gustări, cu niște sare presărată deasupra. E în plan pe termen lung asta, cu ce gătim pentru ele- în loc să ne necăjim că madmoazelele nu mănâncă tot și ca să nu insistăm să mănânce când nu vor.

Numai bine, că în perioada asta nu mă îndur să iau 40 de minute să-mi fac mie vreo gustare nutritivă, așa că voila. Mulțumesc, fetele lu’ mama, că aveți grijă de mine și nu mâncați tot ce vă fac🤭.

P.S. Noi le hrănim pe baza discuției cu pediatrul și alergologul, pe baza vârstei și nevoilor lor. Nu știu dacă sunt universal valabile informațiile de care ne folosim noi.

Mai povestim și aici 😊 Newsletter
1 septembrie 2026
Alte rețete:
Budincă de ovăz
Nuci – rețeta mamei mele
Mâncărică de mazăre cu pui
Pizza din pâine
Comentarii
Comenteaza